Incep depresiile legate de Valentine’s. Nu inteleg de ce … nu am acordat niciodata atentie zilei, cu atat mai putin sa o consider sarbatoare. Este, cred, din cauza febrei create in jurul meu pe aceasta tema. Ma simt inconjurat de prea multe cupluri care pleznesc in emotii in perioada asta. Sarbatorile comerciale ar trebui interzise prin lege. Burlacii sunt discriminati intotdeauna.
Anul trecut a fost altfel. Nu eram singur, dar cu toate astea ziua s-a desfasurat ca orice zi normala din an. Ah … recunosc. Am facut cadou un buchet de ceva flori … trandafiri daca imi amintesc. It’s a little blurry now.
Anul asta, pe de alta parte, sunt singur si ma simt singur. Asta nu inseamna ca mi-as dori sa fiu implicat in vreo relatie sentimentala. Vreau doar sa nu fiu singur. Este complicat, dar apoi, ce anume nu este?
Intuitia imi spune ca de fapt urmeaza o perioada de vreo doua saptamani de depresii mute. Incepe cu ziua lui Vali si va culmina, probabil cu ziua mea de nastere, zi pe care o astept cu nerabdare sa vina si sa treaca si lumea sa nu ma mai intrebe cati ani fac.
Am descoperit ca tolerez mult mai bine intrebarea “Cati ani ai?” versus “Cati ani faci?”. A doua intrebare vine ca o palma peste fata care sa iti aminteasca faptul ca imbatranesti. Nu sufar de complexul Peter-Pan dar totusi prefer sa nu fie nevoie sa imi aminteasca cineva ca imbatranesc.
Hmm … as vrea sa nu mai fie un standard modelul de cuplu. It’s fun but only for a while. What is so fucking great about it? Maybe i’ve missed the best parts.
