Una din acele zile …
Cand te trezesti pentru ca trebuie nu pentru ca asa vrei si te rogi sa inceteze telefonul sa iti sune in timpane. Cand visezi frumos si uiti totul pentru ca trebuie sa te trezesti brusc si buimac. Cand tragi de minute pana cand constientizezi ca ai intarziat la lucru. Cand conditiile sunt ideale pentru dormit iar tu trebuie sa renunti la asta.
Mergi la baie, te speli repede ca te grabesti timp in care trebuie sa te gandesti in ce te imbraci si cand ajungi la o concluzie si o pui in practica iti dai seama ca nu iti sta bine sau ca este nepotrivit pentru locul unde mergi si nu mai ai nervi sa te schimbi in altceva si tot drumul spre serviciu mai aranjezi una alta pe tine ca sa nu pari ridicol.
Te gandesti sa faci o schimbare asa ca iti pui lapte in cafea si o transformi intr-o bautura inutila si dinnou iti doresti sa fi sunat si sa fi spus ca esti bolnav in loc sa mergi sa lucrezi mai ales cand stii ca ai mult de lucru si nu ai chef …
Te pui la birou si incerci sa lucrezi si traiesti cu impresia ca ai avea chef sa faci altceva, cum de altfel fac eu acum aberand pe blog despre depresiile mele. Ce imi doresc cel mai mult este sa imi dau seama ce vreau sa fac ca sa o fac si sa pot sa ma concentrez apoi pe ceea ce trebuie sa fac.
